Muzica

“Daca mintea ar disparea, toate bucuriile si durerile pamantului n-ar putea stoarce o lacrima de esenta celei izvorate din ea.” Emil Cioran


Doresc ca printr-o cunoastere a sensului si scopului muzicii in biserica si societate, sa fie la randul lor, promotorii unor manifestari artistice de certa valoare estetica si indrumatori ai tinerii generatii, si nu numai, spre o muzica adevarata. In zilele noastre asistam la manifestari muzicale de calitate indoielnica, atat in societate cat si in biserica. Genuri muzicale straine de Duhul lui Dumnezeu, cu interpretari facile, au patruns atat in biserica cat si in alte manifestari crestine.

Aceste ganduri nu acopera decat o infima parte din intregul artei muzicale, dar am convingerea ca va fi de folos celor care doresc sa-si insuseasca aceste cunostinte pentru a-L sluji pe Dumnezeu cat mai eficient.

I. Ce este muzica?

Importanta – Scop – Cum s-o ascultam?

Muzica (lb.greaca - musike) este arta care exprima intr-o modalitate specific directa, cu ajutorul sunetelor, sentimente, stari si atitudini psihice.

In mitologia greaca muzica era intruchipata de o muza (fiice ale lui Zeus, inspiratoare si patroane ale artelor, care ii desfatau pe zeii Olimpului) numita Euterpe. Muzica a avut din totdeauna un rol imens in viata societatii. Aceasta arta miraculoasa, de origine divina, are nobila menire de a modela cele mai frumoase trasaturi psihice, morale si intelectuale ale oamenilor. De aceea, toate marile civilizatii au acordat educatiei muzicale o atentie deosebita.

“Totul este dumnezeiesc in imparatia Euterpei.” George Calinescu
“Se poate exprima prin vorbe ceva mai grandios? Nu este arta mai mare decat cea muzicala!” I.L. Caragiale.
“Muzica este oglinda sufletului. Ea porneste din inima si se adreseaza inimii.” George Enescu
“Vraja muzicii izbuteste adesea sa faca din rau bine.” W. Shakespeare
“Menirea sfanta a muzicii este sa stinga urile, sa potoleasca patimile si sa apropie inimile intr-o calda infratire.” George Enescu
1Samuel 16:23 David lua harfa si canta iar Saul se simtea usurat, si duhul rau pleca de la el.
1Samuel 16:16 “Porunceasca numai domnul nostru! Robii tai sunt inaintea ta. Ei vor cauta un om care sa stie sa cante cu harfa; si, cand duhul rau trimis de Dumnezeu, va fi peste tine, el va canta cu mana, si vei fi usurat.”

Muzica este alcatuita dintr-o multime de note si sunete frumoase, stranse laolalta atat de maiestrit, incat ne face placere sa le ascultam.

“Ce inseamna asta?” “Ce incearca aceasta sa-mi spuna?” Face parte din natura omului sa-i placa sa asculte muzica.

Muzica se bazeaza pe sunete produse de vibratiile regulate ale corpurilor, adica pe sunetele muzicale. In muzica contemporana, se recurge si la sunetele produse de vibratii neregulate, adica la zgomote (muzica concreta si electronica).

Sunetele sunt exprimate grafic prin note (semne) care vorbesc despre muzica. Notele luate separat nu spun nimic. Muzica este o combinatie de asemenea sunete puse laolalta potrivit unui plan. Persoana care face acest plan este compozitorul. Planul compozitorului este sa imbine laolalta sunetele cu ritmuri si instrumente sau voci diferite in asa fel incat ceea ce rezulta sa fie atractiv, nostim, emotionant, interesant sau toate acestea la un loc. Uneori, compozitorul este stimulat sa se exprime de ceva din afara lui, un lucrul pe care-l citeste, ceva care i se intampla sau ceva pe care-l vede; nu vi s-a intamplat ceva asemanator care va face sa cantati, sa va exprimati sentimentele printr-o melodie oarecare, poate chiar inventata de dumneavoastra?

Muzica descrie emotii, simtaminte cum ar fi: durerea, fericirea, mania, singuratatea, entuziasmul sau dragostea. Cu cat muzica este mai buna, cu atat ne face sa simtim mai limpede emotiile pe care le-a trait compozitorul cand a scris-o. Muzica este felul in care te face sa simti in clipa cand o asculti. Daca muzica ne spune ceva, nu o poveste sau o imagine, ci un simtamant, daca ne face sa ne schimbam launtric, atunci inseamna ca o intelegem. Aceasta este totul, pentru ca simtamntele apartin muzicii, nu sunt din afara ei, sunt tocmai lucrul despre care este vorba in muzica. Lucrul cel mai minunat este ca nu exisista nici o limita in ce priveste diferitele feluri de simtaminte pe care ti le poate starni muzica. Unele din aceste simtaminte sunt atat de diferite, de deosebite, incat nici macar nu le putem descrie in cuvinte. Uneori putem da cate un nume sentimentelor pe care le recunoastem in noi, fie de bucurie, tristete, iubire sau ura, liniste sufleteasca, etc. Dar sunt si sentimente atat de adanci si de deosebite, incat pentru ele nu avem cuvinte, si aceasta este minunea pe care o infaptuieste muzica. Ea da glas acestor simtaminte pe care noi nu le putem numi, numai ca ea face aceasta cu note si nu cu vorbe. Explicatia sta in felul in care se misca muzica. Muzica este miscare, ea se indreapta inspre ceva, alunecand, schimbandu-se, curgand de la o nota la alta. Miscarea aceasta ne poate spune mai mult despre ceea ce simtim si felul in care simtim decat ar face-o un milion de cuvinte. O singura nota cantata nu inseamna nimic prin ea insasi, nu e deloc emotionanta, ea nu se misca. Dar din clipa cand se canta dupa ea o alta nota, dintr-o data se iveste un inteles caruia nu-i putem da un nume, dar intelesul sta in felul in care se misca muzica, si miscandu-se face sa se petreaca ceva in noi. Daca te misti, daca treci de la o nota la alta, intelesul se schimba, ceva se petrece in noi, incordarea este mai mare, mai puternica, iar daca mai pui un acord sub nota, simtamantul devine deosebit. Asadar intelesul muzicii trebuie gasit in muzica, in melodiile, in armoniile ei, in ritmurile ei, in culoarea ei orchestrala si mai ales in felul in care ea se dezvolta. Muzica are propriile ei intelesuri care stau acolo, inlauntrul muzicii si ne asteapta sa le simtim. Nu avem nevoie de nici un fel de imagini sau istorisiri care sa ne spuna ce inseamna exact muzica. Daca va place muzica, veti gasi singuri intelesurile, ascultand doar, atat trebuie sa faceti.

Asezati-va comod, destinsi si bucurati-va de muzica, ascultati sunetele, simtindu-le cum se misca in jurul vostru, sarind, topaind, ciocnindu-se unul de altul, zvacnind, alunecand, si bucurati-va pur si simplu se asta. Intelesul muzicii sta in muzica si nicaieri in alta parte.

II. Muzica bisericeasca

Liturghia

“Cantarea sfanta este respiratia rugaciunii sfinte. Dupa cum trupul nu poate trai fara respiratie, tot asa si Biserica nu se poate ruga fara cantec.”
                                                                                                Daniel – Patriarhul Romaniei

Liturghia este cunoscuta inca din secolul al doilea. Termenul de litughie in limba greaca este “leitos” = “publica” si “ergon”= “sarcina, prestatie”. In limba slavona termenul este cunoscut sub numele de “liturgija” si se citeste liturgia. Liturghia este cea mai importanta slujba bisericeasca. Ea se oficiaza dimineata in fiecare duminica.

1. In Ortodoxie: Liturghia este o succesiune de cantari si dialoguri cantate si declamate, dintre preot si cantareti sau cor, amandoi repetand si rugandu-se pentru toti credinciosii prezenti, sau pentru credinciosii care nu pot participa la oficierea respectiva din diferite motive (boala, aflati in calatorie, inchisi, morti, etc.).

Andrei = unul dintre cei 12 apostoli care a predicat crestinismul stramosilor nostri. Se afirma de catre ortodoxie ca romanii s-au nascut ca popor crestinat, crestinarea insotind procesul de nastere a poporului numit Etnogeneza. Muzica ortodoxa are radacina in muzica bizantina .

Melodiile Liturghiei ortodoxe sunt foarte diferite din punct de vedere structural. Liturghia este precedata de UTRENIE (din lb.slavona – utro = slujba de dimineata) si de VECERNIE (lb.slavona –Vecer = seara - slujba de seara). Aceste slujbe sunt dominate de muzica bisericeasca strabuna. O cantare comuna celor trei slujbe este TROPARUL (reprezinta semnificatia sarbatorii intr-o forma sintetica). Textul este concis si rezuma semnificatia sarbatorii careia ii este inchinat. Cel mai cunoscut tropar este “Hristos a inviat”. Alte tropare sunt cele ale “Nasterii Domnului” si “Botezul Domnului” intrate in repertoriile colindatorilor si stelarilor. Un tropar la fel de cunoscut este “Mantuieste, Doamne, poporul Tau”.

CONDACUL este tot o cantare simpla. A aparut in secolul al VI-lea , a ramas in practica de cult pana astazi, si are un pronuntat caracter imnic, de lauda. Un exemplu de condac este “Condacul Nasterii Domnului”.

Melodia este silabica, adica fiecarei silabe ii corespunde un sunet muzical. Intervalele cele mai frecvente sunt secundele, primele si tertele. Melodiile sunt linistite, ritmul este liber, neancadrat in masura. Aceste melodii se canta de catre cantareti de strana, pregatiti special in scolile de cantareti bisericesti. Aceste melodii sunt inspirate din melosul bizantin, dar au devenit un puternic izvor de inspiratie pentru multe lucrari de factura occidentala, si sunt cantate si in alte biserici de cult protestant si neoprotestant. Sunt lucrari corale ample bazate pe melodii traditionale pentru coruri mixte si de voci egale. Compozitori consacrati precum Paul Constantinescu care a scris “Oratoriul bizantin de Craciun – Nasterea Domnului” ce se canta in sali de concerte cu orchestra simfonica, coruri si solisti profesionisti.

Sfanta Liturghie cuprinde urmatoarele momente:

a) Ecteniile – grupuri de stihuri, cereri rostite de diacon in stil recitativ. La aceasta corul da raspunsurile. Toate se incheie cu AMIN (Asa sa fie!).
b) Antifoanele – urmeaza dupa ectenii. Sunt cantari ample, distincte, care se canta in toate bisericile ortodoxe indiferent de limba (romana, greaca, rusa, bulgara, ucrainiana, sarba, armeana, copta, siriaca, georgiana, etc.). Notatia este bizantina numita psaltica (intonare monotona, taraganata pe care se canta psalmii.).
c) Heruvicul – imn al heruvimilor.
d) Axiomul – Imn inchinat Maicii Domnului.
e) Crezul – Simbolul credintei ortodoxe.
f) Tatal nostru – Model de rugaciune dat de Mantuitorul.

Toate acestea se canta in forma monodica (pe o singura voce) fiind concepute in anumite glasuri. Glasurile au echivalent cu scarile muzicale din muzica populara. Sunt opt glasuri ce reprezinta opt moduri fundamentale dupa care se executa cantarile bisericesti in Biserica rasariteana. In general melodiile sunt specifice muzicii bizantine, putandu-se adapta la aceleasi texte traduse in limbile popoarelor ortodoxe. Cantarile au texte din Noul si Vechiul Testament. “Tatal Nostru” de Anton Pan, este considerat un adevarat imn al ortodoxiei romanesti. In muzica psaltica sunt eliminate masurile, frazele fiind delimitate de sunete lungi si de forme melodice cadentiale.

Muzica bisericeasca ortodoxa prezinta cateva caracteristici:

a) Textele sunt rugaciuni.
b) Scarile muzicale in numar de opt, se numesc glasuri echivalente celor opt moduri care se intalnesc in muzicile populare, numele lor fiind preluate din muzica vechilor greci. Sistemul modal este reprezentativ muzicii ortodoxe.
Exista mai multe moduri: ionian (pe nota Do), dorian (pe nota Re), frigian (pe nota Mi), lidian (pe nota Fa), mixolidian (pe nota Sol), eolian (pe nota La), loeian (pe nota Si).
c) Nu are acompaniament muzical.
d) Este monodica (pe o singura voce).

Anton Pan este unul dintre cei mai cunoscuti autori de cantari bisericesti.

Creatia muzicala bisericeasca ortodoxa din tara noastra a evoluat pe doua planuri:

a) monodic (pe o singura voce).

b) Coral (cantari monodice armonizate pe mai multe voci).

Compozitori: D. Georgescu – Kiriac, Gheorghe Cucu, Paul Constantinescu, Ioan Chirescu, Nicolae Lungu si altii.

2. In Catolicism cantarile gregoriene (catolice) sunt veritabilele rugaciuni cantate pe texte in proza poetica, in limba latina(cant liturgic al Bisericii Romano-Catolice, reglementat sub pontificatul papei Grigore I – 590-604 – caracter ascetic, tendinta spre contemplare si extaz religios. Textele sunt religioase iar melodiile sunt construite in moduri medievale. Predomina sunetele de lungimi egale, ceea ce a dus la denumirea de mai tarziu de “cantus planus” – cantare egala, lina, plana. Cantul gregorian a ramas baza tematica –“cantus linus” a lucrarilor polifonice legate de cult (misse, motete,etc.). Melodia evolueaza prin intervale mici prime, secunde, terte, cvinte, ceea ce da creatiei un caracter monoton, in realitate inlesnind interpretarea colectiva. In liturghia catolica Missa ocupa locul central .

Actuala Missa [Missa (limba latina) – Messe (limba franceza); Mass (limba engleza); Misa (limba spaniola); Messa (limba italiana)] este o creatie polifonica religioasa, practicata in Biserica romano-catolica provenind din cele 15 episoade recitate sau cantate solistic ori in grup.

Cele 6 episoade cantate sunt (ordinarium):

1) Kyrie – Doamne
2) Gloria – Marire
3) Credo – Cred
4) Sanctus – Sfant
5) Benedictus – Binecuvantat
6) Agnus Dei – Mielul lui Dumnezeu

Printre cei mai importanti compozitori de misse se numara: J.S. Bach, J. Haydn, W.A. Mozart, L.v. Beethoven, Franz Lisz, Anton Bruckner, Leos Janacek, Igor Stravinski, etc.

Din punct de vedere muzical Missa are trei forme:

1) Monodica – forma cea mai veche, cea mai simpla si cea mai aproape de traditie. Toate vocile canta aceeasi melodie, fara nici un acompaniament instrumental.
2) Polifonica – forma practicata in secolul XVI – XVII, rezulta din prelungirea (pe mai multe voci, cantand in canon sau prin invitatie) unor motive muzicale .
3) Concertanta – este un fel de cantata, cu solisti, cor, orga, orchestra si care este strict legata de biserica, intrand si in salile de concert sau prezentandu-se in biserica in afara de serviciile de cult.

J.S.Bach (Missa in Si minor); L.v.Beethoven (Missa Solemnis); Missa funebra numita si Recviem. Scriitori de Misse: H. Berlioz, R. Stumann, Fr. Liszt, G. Verdi, J. Brahnus, G. Faure.

Missa funebra este numita si Recviem. Recviemul (reques = liniste, repaus, odihna) este o lucrare vocala sau vocal-instrumentala pentru pomenirea unui mort. La inceput era o parte a missei catolice care incepe cu cuvintele requiem aeternam (cazul acuzativ al cuvintelor latine – odihna vesnica). In secolele XVIII – XIX recviemurile scrise de compozitori ilustri precum V.Berlioz, R.Schumann, Fr. Liszt, G.Verdi, J.Brahms, G.Faure, au capatat caracterul unui gen laic trecand in sala de concert. W.A.Mozart a murit in timp ce compunea propriul recviem dar care a fost cantat la moartea bunului sau prieten J.Haydn.

3. In Protestantism coralul ocupa locul principal in liturghia protestanta. Coralul protestant se bazeaza pe texte poetice in limba germana. Textul se adreseaza spiritului, iar melodia inimii, alcatuind o adevarata sinteza a celor doua arte coralul protestant si cantarea gregoriana. Luther si Calvin, cei doi mari reformatori, au asociat muzica de cult cu muzica populara. Pe texte din limba vulgara, traducerile de Psalmi au fost compozitii originale care au convenit manifestarilor cultice protestante. Cantecul protestant are acente populare, forma de “lied” sau “coral” fiind forma predilecta la luterani. Cantecele populare vor fi adaptate cu text biblic repliindu-se rolului asteptat. In Franta si Spania religia reformata preia aceste particularitati dar cantecele erau armonizate la trei sau patru voci in care linia melodica superioara avea forma cantecului popular. Poetii scriu poezii cu ritm antic care va domina in muzica reformata in spatiul tarilor latine, iar metrul poetic francez va avea drept consecinta usurinta perceptiei cuvintelor si puterea lor educativa. Principalii muzicieni reformati din tarile germanice au fost: John Walther (1495-1570) prietenul lui Luther si colaboratorul sau intim, Hans-Leo Hassler (1564-1612) care se formeaza la Venetia si isi pune talentul in serviciul cultului luteran, Johann Eccard (1553-1611) elevul lui Roland de Lassus care a armonizat pe cinci voci toate coralele armonizate in Prusia. Michael Praetorius (1571-1621) compozitor fecund si celebru teoretician, Johann Hermann Schein (1586-1630) si Melchior Vulpius (1560-1615) amandoi compozitori de corale pentru Noua Biserica. Martin Agricola (1486-1556) muzician luteran si teoretician german care a scris in 1528 “Ein Kurtz Deutsche Musica”. In tarile latine Calvin prefera o muzica simpla si cantatul la unison. Psalmii tradusi in franceza vor fi baza melodiilor de aliura populara culese din repertoriul popular. Numirea acestor psalmi va fi de Psaltirea hughenota (Psautier huguenot –1561). Acestia sunt armonizati la trei si patru voci dintre care cei mai celebri sunt: Claude Goudimel (1510-1572) si Claude le June zis Claudin (1530-1600). Acestia fac propaganda zeloasa in scrierile lor “du vers mesure a l’antique”. Alaturi de acestia doi, prozelitismul muzical calvin este practicat de Loys Bourgeois (1510-1557) si de catre Philibert Jambe de Fer. Cantecele renasterii vor fi imprimate de spiritul libertatii umanismului, varietatea ritmului, lejeritatea si supletea accentului. J.S.Bach este autorul a 150 de corale, fiind marele maestru al coralului protestant. Corale apar atat in Liturghia catolica cat si in cea protestanta. Pentru coralul protestant caracteristicile melodiei sunt asemanatoare cu cele ale cantului catolic si se dovedesc apropiate de cele ale cantarii bizantine: forma libera bazata pe proza poetica, linii melodice simple alcatuite din intervale simple. Muzica bisericeasca are un profund caracter functional si teologic. Ea insoteste textele religioase in general fiind rugaciuni cantate si avand o functie precisa, legata de anumite slujbe. Are o istorie proprie, o scriere specifica, o estetica aparte dominata de idei teologice ale textelor. Paralel cu predicarea ei in biserici in cadrul diverselor slujbe, s-a dezvoltat si o literatura muzicala religioasa, inspirata din cea intrebuintata in biserici, iar in Occident, pe baza ei s-a dezvoltat marea literatura muzicala universala. Asa s-au nascut lucrarile concertante sau lucrarile vocal-simfonice ale marilor compozitori: J.S.Bach, J. Haydn, G.F.Handel, W.A.Mozart, L.v.Beethoven, Paul Constantinescu, etc. Muzica religioasa a generat si compozitii care au intrat in salile de concert ale lumii.

4. In Neoprotestantism cantarea corala, alaturi de cea instrumentala si desigur cea comuna, ofera posibilitatea exprimarii colective a unei inalte stari de evlavie si emotionalitate care se rasfrange prin belsug de binecuvantare asupra celor ce participa cu sinceritate si inima curala la realizarea ei in cadrul Adunarilor Crestine.

In bisericile neoprotestante se cultiva tot mai mult practicarea cantarii vocale in comun, alaturi de cea corala si instrumentala. In bisericile neoprotestante mesajul poetic si muzical al cantarilor sustine o intelegere cat mai buna a Cuvantului sfant.

Cantarea este o cale sigura de comunicare sfanta pana la daruire totala si contopire cu Duhul Sfant. In fiecare din cantarile si imnurile de lauda neoprotestante se poate observa o sincera si intima comunicare de suflet cu Marele nostru Creator caruia suntem cu totii datori sa-i aducem, cu smerenie, inchinarea si laudele noastre. Pentru credinciosii din biserica neoprotestanta nu exista stare mai inalta ca aceea a partasiei sincere prin rugaciune si cantare cu Dumnezeu Tatal. Imnurile de lauda, Cantarile corale, cele comune, cele instrumentale aduc in randul credinciosilor nascuti din nou, inalte satisfactii si bucurii pe plan muzical, estetic si spiritual. Practicarea cantarii vocale si instrumentale are efecte pozitive in viata credinciosuluisi in special in cea a copiilor si a tinerilor integrati in activitatile muzicale din cadrul bisericilor crestine, indiferent de denominatiune. Atragerea credinciosilor la actul de slujire si inchinare din Casa Domnului ajunge la formarea de clase sau grupuri muzicale cu rezonanta activa in viata bisericii si a familiei. Integrarea si intelegerea semnificatiei cantarii dezvolta armonios cresterea fizica si spirituala, determinand apropierea de sensul chemarii psalmistului David, poet, cantaret si compozitor, de a din inima curata “o cantare noua”, spre slava Atotputernicului Dumnezeu. Cantarea inca din vremuri indepartate este considerata o manifestare sonora a spiritului uman cat si un mijloc de educare si formare a caracterului sau. Deasemeni prin cantare omul isi cultiva si isi dezvolta sensibilitatea si receptivitatea prin care poate ajunge sa inteleaga si sa perceapa inaltele trairi spirituale pe care le ofera creatia muzicala in general. In bisericile neoprotestante cresterea nivelului calitativ al formatiilor muzicale, corale si instrumentale, aparitia dirijorilor profesionisti, cu pregatire muzicala superioara, nivelul cultural al tineretului pe de o parte, dar si insuficienta literaturii muzicale religioase de tip neoprotestant (acest fapt se datoreaza “tineretii” miscarii neoprotestante si lipsei de compozitori) a determinat pe de o parte preluarea si asimilarea, in repertoriul muzical a unor lucrari clasice si contemporane din muzica bisericii catolice, ortodoxe, protestante, iar pe de alta parte a determinat aparitia unor lucrari componistice specifice neoprotestantismului. Tematica muzicii din biserica noeprotestanta este foarte variata: de inchinare, de lauda, de chemare, de mangaiere, imbarbatare sau ocazionala legata de sarbatoarea Nasterii Domnului, a Invierii si a Pogorarii Duhului Sfant. Multe piese muzicale sunt preluate si adaptate spiritului fiecarui popor, urmarindu-se realizarea concordantei dintre textul literar si linia melodica in ceea ce priveste corespondenta textului cu caracterul melodiei, a incadrarii lui in tiparul frazelor sau perioadelor muzicale si a suprapunerii accentului metric cu cel tonic. Culegerile de cantari crestine din Romania cuprind atat cantari din repertoriul clasic universal cat si din creatia compozitorilor contemporani . Prin continutul lor, aceste cantari corespund atmosferei sfinte din cadrul serviciilor de inchinare. Cele mai multe piese universale sunt traduceri si creatii originale. Un numar de cantari de certa valoare au fost preluate si adaptate din publicatii aparute la inceputul acestui secol cum ar fi: Cantarile Evangheliei, Cantarile Triumfului, Imnurile Credintei. Deasemeni exista o serie de carti folosite in bisericile romanesti neoprotestante cum ar fi: Aleluia!, Baptisti Hymnal, Cantarile Armoniei, Cantarile Betaniei, Cantarile Credintei, Cantarile Evangheliei (trei editii), Cantarile Slavei, Harfa Copiilor, Harfa Corului Crestin, Harfa Evangheliei, Imnurile Evangheliei, Imnurile Sperantei, Living Hymns, Pe Drumul Credintei, Sunetele Evangheliei si altele. Continutul bogat si variat din punct de vedere muzical, emotional si tematic al acestor cantari si imnuri asigura o arie evident mai larga de alegere si orientare a repertoriului de cantari cerut de noile generatii cat si a nevoilor mereu crescande ale serviciilor duminicale si ocazionale din Biserica. Principala sarcina a celor responsabili cu muzica in Biserica este de a stavili influienta nefasta a muzicii de proasta calitate si in special a muzicii ritmice ce se manifesta din pacate in unele biserici. Prin nasterea din nou se produce transformarea atat a mintii cat si a structurii sufletesti, a simtirii si delicatetei spirituale in fiinta omeneasca. Acestor innoiri le corespunde prin urmare si o muzica spirituala adecvata care le reflecta, si chiar le amplifica. Muzica are o lucrare asemanatoare cu cea a unui predicator, inspirata de Duhul lui Dumnezeu care ne misca, ne trezeste, ne pune intr-o stare de cercetare, ne inalta si ne invioreaza din punct de vedere spiritual.

III. Elementele principale ale muzicii

Muzica reflecta ca si celelalte arte realitatea prin imagini artistice. Ea reflecta caractere, epoci, medii sociale, politice si religioase. Specificul imaginii muzicii il constituie desfasurarea sa in timp prin: melodie, armonie, ritm, timbru si intensitatea sonora.

MELODIA melos (gr.) = cantec; ode (gr.) = intonare

“ Melodia este aceea care face farmecul muzicii.” J. Haydn

Melodia este succesiunea organizata in timp de sunete de inaltimi diferite, formand o unitate cu sens expresiv. Melodia este elementul principal al muzicii, principala purtatoare a continutului emotional. Melodia se schimba de la o epoca la alta, de la un compozitor la altul.

Exista doua tipuri fundamentale de melodii:

a) Muzica vocala este caracterizata printr-o succesiune de intervale, adaptate posibilitatilor fiziologice, firesti ale vocii omenesti.

b)Muzica instrumentala are o structura in alcatuirea careia intra intervale si succesiuni de intervale greu sau chiar imposibil de executat cu vocea. Caracteristicile modului de alcatuire a melodiei, implicatiile ei armonice, formeaza stilul melodic, care se schimba de la o epoca la alta, variaza de la un compozitor la altul.

Un alt inteles al melodiei este denumirea conventionala a vocii superioare in armonie.

Atunci cand ne gandim la muzica, avem in vedere in primul rand melodia, astfel ca pentru unii melodia inseamna muzica. De fapt muzica nu este altceva in fond, decat sunete care se schimba si se desfasoara in timp, ceea ce echivaleaza cu definitia melodiei. Este imposibil ca o bucata muzicala, atunci cand este compusa sa nu aiba melodie. Daca un compozitor nu ar face decat sa scrie, pur si simplu pe hartie note una dupa alta, ar scrie tot timpul melodii. De pilda, scrie la inceput o nota, apoi scrie alta si a si compus o mica melodie de doua note. Apoi adauga o a treia nota, totul incepand sa devina ceva mai melodios, astfel ca daca mai adauga dupa aceea alte cateva note, totul devine o bucata (piesa) muzicala (cantec). Prin urmare, acolo unde este muzica este si melodie, una fara alta nu pot exista. Melodia poate fi o arie sau o tema, sau un motiv muzical, o linie melodica lunga sau o linie grava de bas, sau altfel spus un acompaniament, o voce launtrica, sau poate fi toate aceste bucurii la un loc. Poate fi dat raspunsul la intrebarea: “de ce o piesa este sau nu este melodica?”

Perceptia generala despre melodie este ca ar fi o arie care poate fi usor de amintit, sau cantata, ceva care ti se lipeste de minte. Mai mult decat atat, o arie ar fi ceva care se afla in limita posibilitatilor glasului omenesc normal atunci cand canta, adica nu este nici prea acut nici prea grav.

Deasemeni o arie nu trebuie sa aiba fraze mai lungi decat cele care pot fi cantate de cineva cu o respiratie normala. Si asta pentru ca, in fond, melodia reprezinta aspectul cantabil al muzicii, tot asa cum ritmul reprezinta aspectul ei dansant. Important este ca o arie este completa in ea insasi, are un inceput, un mijloc si un sfarsit, si produce un sentiment de satisfactie. Cu alte cuvinte este un cantec. Cresterea si transformarea unei seminte melodice intr-un mare arbore da nastere la muzica simfonica. O arie care mai lasa ceva de spus, care mai poate fi dezvoltata se numeste tema. Iata deci ca muzica in ansamblul ei nu este numai o insiruire de arii de sine statatoare de teme incomplete, ci si un complex de teme care sunt melodii de un anumit fel, chiar daca sunt arii.

Exista teme simfonice, unele mai melodioase decat altele. Ceea ce face ca o anumita tema sa fie somptuasa si melodica sau atractiva si iubita este repetarea fie exacta sau usor modificata in cadrul insusi al temei. Aceasta repetare face ca melodia sa se fixeze in memorie si sa devina slagar.

Marii compozitori au alcatuit teme superbe bazandu-se pe acest principiu, repetandu-si ideile intr-o anumita ordine dinainte stabilita. Iata cum se procedeaza:

1. Se construieste o idee sau o fraza scurta.

2. Aceeasi fraza se repeta, insa cu o mica variatie si cu o intensitate crescanda .

3. Melodia isi ia zborul pe aripile inspiratiei.

Cheia procedeului sta intotdeauna in repetarea lui 1., iar in al doilea rand este pornirea spre desavarsire, care te umple de satisfactie. Ceea ce impresioneaza mai mult pe ascultatori ca melodie este in realitate o arie deplin dezvoltata, iar cand li se ofera o tema incompleta, acestia incep sa devina nelinistiti si frustrati. Deaceea, atunci cand se asculta o muzica alcatuita din melodii foarte scurte apare sentimentul dezorientarii, insatisfactiei, neimplinirii. Orice melodie incepe cu o samanta formata din trei sau patru note, aceasta materie bruta numindu-se un motiv, echivalent cu doua sau trei cuvinte ditr-o propozitie sau fraza literara. Atunci cand apare urmatorul motiv sau chiar doua motive se ajunge la ceea ce se numeste o fraza, asa cum mai multe cuvinte intr-o limba formeaza o fraza. Mai multe fraze muzicale formeaza propozotii muzicale, iar mai multe propozitii muzicale alcatuiesc paragrafe, numite perioade, ajungand in final la o intreaga constructie muzicala. Melodia se creste din motive, fraze, paragrafe, care au un continut de sine statator, exprimand intr-o forma completa o idee. Lucrarile ample sunt formate din mai multe perioade, generand parti distincte, echivalente capitolelor unei lucrari literare. Lucrarile muzicale ample au corespondent in drame, romane sau lucrari literare dezvoltate. In cantecele simple, unui vers ii corespinde un rand melodic. Aceste randuri melodice dau nastere strofei melodice care se reia cu fiecare strofa literara. Unele cantece ajung la constructie mai complexa cuprinzand un cuplet alcatuit din mai multe randuri melodice si un refren echivalent cu strofa literara urmata de refren. Cele mai multe sunt alcatuite din doua sau trei randuri melodice identice la toate strofele. Corespondentul strofei melodice este strofa literara, alcatuita tot din mai multe randuri melodice identice sau modificate in final pentru a se incheia in functie de treptele ce alcatuiesc melodia. Atunci cand piesele muzicale devin mai complexe, apar intr-o fraza muzicala mai multe melodii care se dezvolta in acelasi timp, aceasta stiinta numindu-se arta contrapunctului. Contrapunctul nu este absenta melodiei ci dimpotriva este abundenta melodiei, nu anuleaza melodia ci o amplifica. De exemplu avem o melodie frumoasa infatisata intr-o armonie superba (si aceasta constituie o alta trasatura a unei melodii frumoase – forma, curba pe care o traseaza atunci cand se inalta plina de tensiunesi se coboara spre a se linisti relaxata) in timp ce aceasta melodie se dezvolta, apar momente mai putin melodice in miscarea temei. La un moment dat, de-a lungul intregii miscari a melodiei, motivul principal al temei apare modificat ritmic in subsolul melodiei principale intr-o melodie secundara aflata la alta voce, dar care impreuna produc o frumoasa combinatie melodica de sunete. Tema se afla astfel mai departe inclusa doar ca undeva jos, la alta voce sau instrument muzical in vreme ce deasupra evolueaza un contrapunct fascinant. Astfel totul este pura melodie, chiar si in partile de dezvoltare, unde apar momente mai putin melodice. Trebuie doar invatat ca melodia sa fie ascultata in adancurile muzicii, nu numai la suprafata, si atunci perceptia va fi diferita. Cel mai greu este depistarea melodiei care nu se afla nici in adancuri, nici deasupra, ci undeva la mijloc ca intr-un fel de sandwich. Prin urmare, raspunsul la intrebarea: “de ce o piesa este sau nu este melodica”, cu alte cuvinte ne place sau nu ne place, sta in intelegerea sau neantelegerea ei, a necunoasterii arhitecturii muzicale ale piesei muzicale respective: cum ar fi melodiile care merg una impotriva alteia in contrapunct, sau o melodie care se canta in profunzime si nu e usor de recunoscut, sau este ingropata in mijocul unui “sandwich” unde e greu de gasit, sau o melodie construita din motive noi, care nu ajung sa constituie chiar o arie.

Ce anume asteapta urechile noastre, sau altfel spus: care este gustul nostru muzical? Raspunsul depinde de ceea ce s-au obisnuit sa auda urechile noastre!

Am inteles cat de importanta este repetarea pentru a face o melodie usor de prins cu urechea! Dar ce se intampla cand ascultam melodii care nu se repeta deloc, care se tes mai departe mereu noi? Asemenea melodii ascultate prima data ne plac mai putin dar asta nu inseamna ca ar fi mai putin melodice. De fapt, cu cat ne invatam sa ascultam astfel de melodii, cu atat mai nobile si mai frumoase pot deveni ele. Cele mai frumoase melodii intra in aceasta categorie, adica linii melodice lungi, fara repetari, numai ca ele nu sunt pentru oamenii needucati muzical. La inceput, cand este ascultata o astfel de melodie, impresia este de ratacire fara nici o noima, dar gusturile se schimba pe masura ce aceasta experienta muzicala creste prin a asculta toate felurile de muzica. Totodata gusturile de muzica se schimba de la o perioada istorica la alta. Melodiile pe care oamenii au invatat sa le iubeasca pe vremea lui Beethoven, ar fi parut socante si uluitoare pentru oamenii de pe vremea lui Bach, cu o suta de ani mai devreme. Acelasi lucru se intampla si cu unele piese din muzica moderna de astazi, pe care oamenii le considera urate si nemelodice, dar care vor ajunge lucruri obisnuite, incantatoare pentru oamenii de maine. De exemplu muzica lui Bach nu a mai fost cantata cateva sute de ani, pana cand Mendelshon Bartoldi a redescoperit-o si a redat-o omenirii, iar astazi, muzica lui Bach este considerata muzica cea mai perfecta. Un alt compozitor Brahms a fost uitat pana cand muzica sa considerata stangace si lipsita de gratie a fost repusa in circulatia marilor capodopere in zilele noastre, si considerata de o frumusete melodica stralucitoare.

Ce este melodia?

Melodia este exact ceea ce doreste sa o faca sa fie un mare compozitor – nimic mai mult, nimic mai putin.

Cum s-o intelegem?

Ascultand-o pana ne transmite mesajul ei si ne umple de personalitatea ei, iar filozofia mesajului melodic se contopeste in personalitatea noastra.

IV. Genuri muzicale si Scurta incursiune in Istoria muzicii

Genurile muzicale se impart in doua mari categorii:

I. Genuri specifice muzicii populare.

II. Genuri specifice muzicii de factura culta.

I. Creatia populara este anonima, iar cea de factura culta are autori cunoscuti. Folclorul muzical este o sursa de inspiratie pentru muzica de factura culta. Particularitatile melodice, ritmice, structurale si frumusetea creatiei populare au fost si sunt valorificate de catre compozitori atat romani cat si straini, punandu-se astfel bazele infiintarii si afirmarii scolilor nationale, inscriind in circuitul universal lucrari reprezentative ale spiritualitatii fiecarui popor si natiune in parte.

In ce priveste muzica populara romaneasca se disting doua genuri:

1. Genuri ale folclorului ocazional.

2. Genuri ale folclorului neocazional.

Din prima categorie fac parte:

a)Colinda care are urmatoarele caracteristici:

- tematica religioasa

- trimiterea intr-un trecut foarte indepartat.

- - constituie modele de fuziune dintre text si melodie. Au refrene tipice, atat din punct de vedere muzical cat si literar (Lerui ler, Florile dalbe, etc.).

- Strofa muzicala este alcatuita din 2-3 randuri melodice si refrene.

- Au melodie simpla, ritm masurat, se canta in grup.

- Melodiile se desfasoara in vechile scari si moduri populare.

- Se practica la sarbatorile de Craciun, Anul Nou, Boboteaza, Florii, Pasti.

b) Cantecul de stea

- Este specific zilelor Craciunului.

- Este cantat de regula de catre un grup de 3 baieti care poarta cu ei o stea frumos impodobita, avand in centru – icoana Nasterii Domnului.

- Nu are refren.

- Melodia are forma fixa.

c) Cantecul de nunta

- Se canta duminica in momentul gatirii miresei.

- Are la baza modurile populare.

- Are ritmul masurat.

- Melodii ample si ornamentate.

- Difera de la o zona la alta atat din punct de vedere al melodiei cat si din punct de vedere al textului.

- Este utilizat si in creatiile culte cum ar fi in poemul coregrafic “Nunta in Carpati” de Paul Constantinescu.

d) Bocetul

- Face parte dinrepertoriul funebru.

- Piesa lirica, improvizata.

- Se executa individual, pe versuri sau in proza, si textul reda aspecte din viata celui disparul.

Melodiile din repertoriul funebru au inspirat pe multi compozitori.

Din a doua categorie fac parte:

a) Doina – creatie lirica vocala sau instrumentala, in care interpretul isi exprima, in mod direct, sentimentele de dor, de jale, de instrainare, de tristete.

- textul este subordonat melodiei.

- Ritmul este liber.

- Are o bogata ornamentatie – se canta individual.

- Dispar barele de masura.

- Textul este foarte scurt, unele versuri repetandu-se.

- Fragmentele cantate alterneaza cu recitativele.

- Apar sunete prelungite.

- Scara muzicala este o pentacordie (cinci sunete).

Frumusetea doinei a atras atentia compozitorilor, cum ar fi G.Enescu – care a scris “Poema Romana” in care a introdus “Doina Oltului”. Ion Vidu a scris lucrarea corala “Rasunetul Ardealului” in care se imbina o melodie doinita cu un cantec de joc.

b) Balada sau “cantecul batranesc”.

- Cel mai complex gen al folclorului romanesc.

- Este interpretata vocal si acompaniata de unul sau doua instrumente.

- Fragmentele cantate alterneaza cu cele declamate.

- Apartin genului epic.

- Din punct de vedere al continutului literar se disting:

1. Balade cu subiecte fantastice.

2. Balade haiducesti.

3. Balade eroice.

4. Balade pastoresti.

- dominant este textul cu caracter epic.

- elementul melodic este alcatuit din voci cantate.

- scara muzicala este pentacordica.

- ritmul – parlando-rubato (limbaj vorbit).

- melodia nu are specificata masura.

Paul Constantinescu realizeaza pe textul cules de V.Alecsandri poemul coral “Miorita”.

Caracteristici

Unele cantece au un ritm precis, masurat, altele au un ritm liber, nemasurat.

Ca forma arhitectonica, unele cantece au forma fixa (strofe), si altele au forma libera (improvizata) – doina si balada.

Multe cantece de factura populara au intrat in slujbele bisericesti inca din primele secole, dominand antichitatea, perioada medievala si este si astazi practicata sub forma monodica atat in biserica de factura bizantina, in serviciile de cult religioase ortodoxe, cat si in cantul gregorian in cadrul serviciilor liturgice catolice.

De altfel, notatia psaltica utilizata de cantarile ortodoxe, nici nu permit consemnarea mai multor voci. Cantecul popular este folosit foarte mult si in bisericile neoprotestante, mai ales in bisericile rurale, iar in ultimii ani prin rapsozii populari care s-au convertit la miscarea neoprotestanta, cantecul popular este prezent tot mai mult in aceste biserici. Un compozitor de muzica populara roman este Nicolae Moldoveanu, dar cantecele sale au totusi o forma stilizata, apropiata muzicii culte.

II. Atunci cand ne referim la genurile muzicale de factura culta, trebuie avut in vedere cele trei forme sub care se prezinta muzica: monodica, polifonica, armonica care s-au dezvoltat si s-au perfectionat de-a lungul istoriei muzicii.

In antichitate a dominat monodia, simpla sau acompaniata.

In evul mediu monodia s-a perfectionat in cadrul cantarii bizantine practicata si astazi in bisericile ortodoxe, in cadrul celei gregoriene practicata si in prezent in bisericile catolice si in coralul protestant.

In Renastere (sec. XIV-XVI) va inflori muzica vocal-dramatica, punandu-se temeliile operei, a celei corale polifonice (madrigalul) si a monodiei acompaniate.

Preclasicismul (sau Barocul) sec. XVII si prima jumatate a sec. XVIII – va determina aparitia unor noi forme si genuri polifonice (fuga) in care predomina polifonia (oratoriul, cantata, concertul, sonata, suita, etc.).

Clasicismul (a doua jumatate a secolului XVII si prima jumatate a secolului XVIII ) definitiveaza principalele genuri ale muzicii universale: sonata, cvartetul, concertul si simfonia.

Romantismul ( a doua jumatate a secolului XIX, primele decenii ale secolului XX ) urmareste sinteza artelor, in special a muzicii si literaturii, luand nastere noile genuri: liedul, rapsodia, fantezia, poemul simfonic; se dezvolta muzica pragmatica, iar opera se indreapta spre subiecte istorice si sociale.

Scolile nationale (sec. XIX – XX ) acorda atentie subiectelor autohtone si genurilor care au legaturi cu creatia populara.

Planul muzicii din toate timpurile

a) Vocala – interpretata de vocea umana, in forma solistica si monodica, in cazul cantarii in grup.

b) Corala – interpretata de grupuri de voci, cantand armonic sau polifonic si organizate dupa diferite criterii.

c) Instrumentala – interpretata de un instrument cu propriul acompaniament (pian, orga, clavecin, sau de un alt instrumentacompaniat de unul dintre acestea.

d) De camera – interpretata de o formatie redusa din 3-10 membri.

e) Vocal-instrumentala – ovoce solista este acompaniata de un instrument.

f) Vocal-dramatica – partile vocale acompaniate de orchestra sunt interpretate de cantareti care sunt in acelasi timp actori.

g) Vocal-simfonica – lucrari ample interpretate de solisti, cor si orchestra, fara a avea miscare scenica si decoruri.

h) Simfonica – interpretata de o orchestra simfonica.

Acest plan general cuprinde toate genurile si formele muzicale de la cele mai simple la cele mai complexe, de la cele mai vechi la cele mai noi, de la cele mai naïve la cele mai superioare.

Muzica bisericeasca ocupa un loc aparte ca semnificatie si rost, ea cristalizandu-se inca din primele veacuri ale crestinismului. Oricum, muzica bisericeasca o regasim in toate formele muzicale, in toate genurile muzicale si in toate epocile istoriei crestine, ea facand parte integranta din cultura muzicala universala, a vietii si istoriei omenirii.

Muzica vocala si corala

Atunci cand am vorbit despre forma melodiei, am spus ca aceasta este alcatuita din motive muzicale, propozitii sau fraze muzicale, perioade muzicale, fiecare din acestea echivaland cu alcatuirea unei lucrari literare formata din cuvinte, propozitii, fraze, capitole sau strofe in cazul creatiei in versuri. Gruparile se fac in mod asemanator cu cele din lucrarile literare. Cantecul - reprezinta genul dominant in muzica, cel mai raspandit de la cel popular pana la formele liedului si madrigalului. Deasemeni, este cel mai diversificat din punct de vedere temetic: cantece de dragoste, patriotice, de munca, de divertisment, etc, si o diversificare nationala: cantoneta italiana, romanta romaneasca, liedul german, madrigalul italian, etc. Multi compozitori au fost atrasi de acest gen datorita formei directe de exprimare a trairilor si sentimentelor sale si marii accesibilitati si posibilitatilor de difuzare, interpretare si receptare. Unele cantece sunt intelese ca valori culturale, altele insotesc momente distractive, de divertisment, iar altele fac parte din muzica de biserica, mai ales in Bisericile neoprotestante.

Cantecul este cea mai simpla forma muzicala in care unui vers ii corespunde un rand melodic. Mai multe randuri melodice dau nastere strofei melodice. Unele cantece ajung la constructia complexa cuprinzand un cuplet alcatuit din mai multe randuri melodice si un refren echivaland cu strofa lierara urmata de refren. Aceasta constructie este intalnita atat in cantecele populare, cat si in cantecele de factura culta. Cantecul este cel mai important gen muzical, care s-a diversificat atat din punct de vedere al formei de prezentare: monodic – pe o singura voce, coral, prelucrat in variante amonice (o linie melodica acompaniata de celelalte voci) sau polifonic (mai multe linii melodice incredintate diferitelor voci ale corului) conturandu-se si unele genuri specifice cum ar fi romanta.

Romanta – vine de la romance din limba franceza si spaniola.

1. Cantec liric pentru instrument solo cu acompaniament instrumental; lucrare vocala cu continut, caracter si constructie dintre cele mai variate. S-a raspandit pe scara larga in secolul XlX. Romanta este strans legata de cantecul popular, din care imprumuta imagini realiste, in Rusia, Romania.

2. In Franta – cantec cu o nuanta sentimentala, spre deosebire de chanson-ul cel vesel si spiritual.

3. Piesa instrumentala cu caracter cantabil, melodic.

Ea se canta cu sau fara acompaniament, dar si in forme corale. Versurile apartin marilor nostri poeti D. Bolintineanu, V. Alecsandri, M. Eminescu, G. Cosbuc, O. Goga. Romanta s-a dezvoltat ca un gen specific al muzicii romanesti, intrand in folclor si din care a luat nastere romanta populara. Altele au fost prelucrate pentru cor.

Multe cantece din repertoriu muzical al Bisericilor Neoprotestante romanesti sunt romante populare. Muzica italiana a dezvoltat un gen specific al cantecului numit cantoneta, cum ar fi “O Sole mio” sau “Torna a Surriento”.

Cantoneta – (in limba italiana cauzonetta= cantec scurt).

1. Piese uneori instrumentale cu caracter cantabil de proportii relativ mici.

2. Vocal este o piesa muzicala formata din cuplet cu doua strofe literare si un refren.

3. Cantone – (in limba Italiana inseamna cantec).

In secolul XV – XVI era un cantec la mai multe voci de factura polifonica; mai tarziu titlul se da unor piese instrumentale cu caracter cantabil.

In vecinatatea acestor genuri se situeaza si melodiile de muzica usoara, care sunt cantece de dragoste intrebuintate si ca melodii de dans, avand texte si constructii simple. In ultimul timp se constata alunecarea acestui gen spre forma in care predomina elementele ritmice in detrimentul melodicitatii.

Dominatia ritmului a determinat o diversificare evidenta a genului cum ar fi: vals, tango, cherleston, cha-cha, slow fox, bossa-nova, shake, twist. Deasemeni s-au conturat mai multe stiluri in muzica usoara: muzica disco, muzica pop, muzica folk, muzica rock, rapp, muzica dance, muzica grafitti, s.a.m.d. In vecinatatea muzicii usoare se dezvolta jazzul, music-hallul, muzica de café concert. Astfel de muzica a patruns si in bisericile neoprotestante, cantandu-se atat la serviciile religioase cat si la radio, ea avand un impact mare in randul tinerilor. In muzica germana se inscrie un alt gen si anume liedul care se traduce prin “cantec”.

Liedul ( in limba germana – cantec).

Caracteristicile unui lied : creatie vocala cu acompaniament de pian. Nu poate fi cantat numai de catre un cantaret sau numai de catre un pianist, interpretarea lui presupunand prezenta amandoura, primul pregatind, prelungind sau aprofundand anumite stari si trairi sufletesti.

Cele mai frecvente forme de lied sunt:

- Lied monopartit – A – cu doua perioade, fiecare avand cate doua fraze melodice (strofe literare). Are o singura strofa melodica (asemanatoare cu cea a cantecelor populare).

- Lied bipartit – AB – fiecare parte avand cate doua perioade. Are doua strofe melodice.

- Lied tripartit – ABC – fiecare parte avand cate doua perioade. Are trei strofe melodice.

Toate aceste forme se intalnesc in creatia lui Schubert.

“Schubert a facut poezia sa cante si muzica sa vorbeasca.” Franz Grillparzer.

Alti compozitori de lied: W.A.Mozart, L.v.Beethoven, Robert Schumann cu doua cicluri celebre “Dragoste de poet” si “Dragoste si viata de femeie”. Hugo Wolf, Johannes Brahms. Compozitorii romantici sunt cei ce cred in viziunea muzicii cu poezia, liedul fiind unul dintre cele mai cunoscute modele pentru aceasta ingemanare. Forma de lied este preluata si de compozitorii scolilor nationale doar ca genul apare sub denumiri diferite: romanta in Rusia avand ca principal reprezentant pe P.I.Ceaikovski si chansonul in Franta. Cele doua genuri, romanta si lied convietuiesc dar nu se confunda. Compozitori romani de lied sunt: Gheorghe Dima, Mihail Jora, Sabin Dragoi, Martian Negrea, George Enescu, Nicolae Breban. Multe creatii de acest gen sunt interpretate de coruri.

Cor (de la cuvantul grecesc choros). Este un ansamblu numeros de cantareti, compus din mai multe grupuri, fiecare din ele executand o partida speciala.

Cor cu voci egale – numai voci barbatesti, sau numai voci feminine, sau voci de copii.

Cor mixt – cuprinzand atat voci de femei cat si voci barbatesti.

Corul cel mai raspandit este cel pe patru voci: soprane, altiste, tenori si basi. Corul constituie un element important al operei, operetei, oratorului si cantatei; deasemeni, prezinta o mare insemnatate ca ansamblu de sine statator, cu sau fara acompaniament (cor a capella).

O melodie este incredintata unei voci anumite, de obicei celei superioare, iar celelalte voci sustin prin alte melodii ceea ce alcatuieste armonia piesei. Aceasta consta in diferite acorduri care rezulta din suprapunerea melodiilor secundare care au de repetat acelasi text.

Corurile sunt gandite si compuse de compozitori in aceasta forma complexa in care vocile se completeaza rezultand o cantare cu un specific aparte.

Madrigalul (in lb. franceza madrigal, in lb. italiana madrigale) este o forma corala polifonica, in care fiecare voce preia in canon linia melodica initiala, in ansamblu generand mai multe cuplete cu un refren.

A constituit unul din principalelel genuri ale Renasterii (XIV – XV). Madrigalul, cantec european, a fost scris initial pe o singura voce, iar in secolul XVI pe mai multe voci (pentru mai multe coruri) de obicei cu continut amoros si foarte delicat.

Compozitori de seama au fost: Orlando Lasso, G.P.Palestrina, Luca Marenzio, Claudio Monteverdi. Dintre compozitorii romani din secolul XX : Gheorghe Dima si Paul Constantinescu (patru madrigale pe versuri de Mihai Eminescu).

Muzica vocal – dramatica

Opera (in limba italiana opera = actiune, lucrare, munca.)

S-a raspandit intaia oara in secolul XVII.

Lucrare muzicala si dramatica al carui text este cantat integral de interpreti pe scena si insotit de joc scenic. Ea se aseamana cu teatrul, numai ca actorii sunt si cantareti.

Ca structura, opera imprumuta din teatru impartirea in acte, scene si tablouri. Este cel mai complex gen artistic reunind toate artele.

- Literatura – prin libret – textul poetic, concis, care sta la baza lucrarii.

- Arta dramatica – cantaritii sunt in acelasi timp actori, opera apartinand genului vocal-dramatic, fiind considerat teatru cantat.

- Artele plastice – spectacolul se desfasoara intr-un cadru arhitectonic, cu decoruri, cantareti costumati si machiati portivit varstei, epocii situatiei sociale a personajelor intruchipate.

- Arta coregrafica – prin scene de balet.

- Muzica – elementul cel mai important ce consta din:

1. Parti orchestrale :

- uvertura (parte de deschidere a spectacolului, rezumand principalele

idei muzicale ale lucrarii

- Interludiile (fragmente ce se canta in pauzele dintre scene sau chiar in momente deosebite, anticipate pe plan muzical, ceea ce se va intampla sau subliniind anumite momente mai importante.)

2. Fragmente corale: corul preia rolul celui indeplinit in tragedia antica, reprezentand multimi, grupari sociale sau chiar poporul, care-si exprima opinia in legatura cu ceea ce se petrece pe scena. Exemplu: celebrul cor al sclavilor evrei (care erau dusi in robia babiloniana in anul 605 i.d.Hr. si se uitau cu nostalgie la Ierusalimul daramat si la Templul ruinat) din opera lui Nabucodonosor (Nebucadnetar) de G.Verdi.

3. Numere solistice: personajele operei isi prezinta rolurile in mai multe forme cantate:

a) recitative – texte apropiate de declamatie dau acompaniamente de orchestra; ele sunt folosite pentru partile narative.

b) Cavatine – fragmente cu melodii simple.

c) Arii – cele mai importante numere solistice care sunt plasate in momente importante ale actiunii si pot fi detasate din opere si prezentate in recitaluri de opere (ele se aseamana cu monologurile din piesele de teatru, exprimand in mod direct sentimentele personajelor.).

d) Ariete – arii mai mici.

Compozitori celebri: G.Verdi : Trubadurul, Aida, Traviata, Otelo.

W.A.Mozart: Flautul fermecat, Don Giovanni, Nunta lui Figaro, Idomeneo.

G.Biset: Carmen. // L.v.Beethoven: Fidelio. // Ch.Gounod: Faust. // G.Rossini: Barbierul din Sevilla. // Sabin Dragoi: Napasta. // G.Enescu: Oedip. // R.Wagner: Lohengrin. // P.I.Ceaikovski: Evgheni Oreghin.

Orchestra – nu are numai rolul de a acompania intreaga derulare a operei, ea avand si interventii proprii care concura la aprofundarea unor stari si tensiuni, la anticiparea si pregatirea acestora.

Istoric al operei

Ia nastere in Italia, la Florenta, din dorinta artistilor grupati in Camerata florentina de a reinvia tragedia antica. Gruparea noului gen era condusa de tatal celebrului astronom si fizician G.Galilei, Vencenzo Galilei.

Claudio Monteverdi – actor al operei Orfen, va marca inceputul operei ca gen muzical.

In deceniul XVII raspandirea rapida a genului face sa functioneze la Venetia, trei sali de opera, iar la Bologna peste 60 de teatre de opera. Genul cucereste Franta, in paralel Italia prin opera bufa nascuta din micile piese comice.

Opera atinge apogeul in perioada clasica cu operele lui W.A.Mozart (Rapirea din Serai, Nunta lui Figaro) si G.Rossini (Barbierul din Sevilla).

In Germania apare o noua varianta numita Singspiel (joc cantat) – cum ar fi “Flautul fermecat” de W.A.Mozart. Compozitorii romantici din secolul XIX se inspira in operele lor din legendele si din muzica populara a natiunii careia ii apartin. Primul compozitor care se inspira din legendele germane a fost Carl Maria von Weber care a scris Freischutz, cu celebrul cor al vanatorilor.

Cu compozitorii clasici si romantici putem vorbi de un drum comun al muzicii si al literaturii in sensul ca multe opere devin capodopere muzicale. Comedia si dramele vor sta la baza operei. W. Shakespeare, F.Schiller, Victor Hugo vor inspira pe libretistii de opere.

Vechile legende ale vikingilor vor fi sursa de inspiratie pentru Richard Wagner in ciclurile de opere: Inelul Nibelungilor, Aurul Rinului, Walkiriia, Siegfried, Amurgul Zeilor.

Gen de mare accesibilitate, opera a devenit unul reprezentativ si pentru compozitorii scolilor nationale care vor aduce in scena subiecte inspirate din istoria si din traditia poporului caruia ii apartin compozitorii.

Astfel apare: - Scoala franceza prin Ch. Gounod si G. Biset.

- Scoala italiana prin G.Rossini, Vencenzo Bellini, Gaetano Donizetti, G. Vivaldi, etc.

- Scoala rusa prin Mihail Ivanovici Glinka, fondatorul scolii nationale ruse; Modest Musergski, Alexandr Borodin, Pietr Ilici, Ceaikovski.

- Scoala ceha prin B. Smetana.

- Scoala poloneza prin Stanislav Moniuszkeo.

Scoala romaneasca prin Eduard Caudella, G.Enescu, Alex. Zirra, Martian Negrea,Paul Constantinescu, Pascal Bentoiu, Sabin Dragoi, Tiberiu Brediceanu.

Concluzii:

- De-a lungul celor patru secole, opera a avut o evolutie ascendenta.

- A atins cote de maxima popularitate.

- In muzica romaneasca, opera si-a gasit reprezentanti de marca si un public iubitor al genului.

- Opera constituie unul dintre cele mai accesibile si mai raspandite genuri artistice.

- Opera apartine genului vocal-dramatic si este alcatuita din uvertura, trei acte, la realizarea ei participand toate actele.

- Multi cantareti romani de opera s-au afirmat pe marile scene ale lumii.

- In prezent, in Romania exista sali de opera la Bucuresti, Timisoara, Cluj, Galati, Brasov, Constanta, Craiova.

Opereta (lb. Italiana – operetta = opera mica)

Aparuta in Franta opereta isi are originea in opera comica din a doua jumatate a secolului XVIII, ca spectacol cu caracter satiric si critic legata de traditia vodevirului (piesa de teatru cu un continut usor si vesel; unele numere sunt insotite de un fond muzical) si a singspielului (lb. germana singen = a canta; spiel = joc – opera comica germana si austriaca in care proza alterneaza cu cantari si dansuri) in care o parte din text se canta iar restul se vorbeste.

Cuprinde aceleasi elemente ca si opera. Este un gen derivat din opera, avand un subiect vesel si o muzica mai accesibila continand si pasaje vorbite.

Se apropie de genul comediei din literatura. Ca intemeietori ai operetei sunt considerati francezii Herve si Jacque Offenbach. Genul a cunoscut o perioada de inflorire in Franta prin Ch.Lecoca, E.Audran, R.Planquette si mai ales in Viena prin creatia lui F.von Suppe, J.Strauss (celebra opereta “Liliacul”, “Voievodul tiganilor”, “Noapte la Venetia”, “Sange vienez”), F.Lehar, I.Kalman care au abordat cu accente satirice sau parodistice, moravuri ale vremii, valsul vienez participad ca un element vocal si dramatic de prima imporanta. In istoria muzicii romanesti traditia operetei este mai veche decat acea a operei, cristalizandu-se in secolul XIX din vodevil si comedia muzicala. Opereta “Baba harca” (1847) de Alexandru Flechtenmacher a constituit primul succes in acest domeniu urmat de creatia compozitorilor Eduard Caudella, George Stephanescu, Ciprian Porumbescu (“Crai nou”), C. Dimitrescu, I.Hartulari-Darclee. Compozitori contemporani de opereta romani: Ghe. Dendrino (“Lasati-ma sa cant”, “Lysistrata”), Filaret Barbu (“Ana Lugojana”), Alfred Mendelshon (“Anton Pann”), Florin Comisel (“Culegatorii de stele”), Eli Roman (“Colomba”).

Baletul (lb. Franceza ballet; Italiana ballo si inseamna dans, joc)

“Dansul – un autograf al lui Dumnezeu” Lucian Blaga.

“Baletul – o conversatie muta, o pictura elocventa, vie, care se exprima prin miscari si gesturi.”

Se bazeaza pe expresivitatea miscarilor coregrafice, dans zi pantomima. Compozitori: Jean-Baptiste Lully si Jean Philipp Rameau. In Franta, Rusia vor functiona celebrele academii de dans printre elevi urmarindu-se si viitori regi si oameni de cultura. Creatori de muzica de balet contemporani: Igor Stravinsky, Aram Haciaturian, Mihail Jora, Paul Constantinescu.

Ca gen, baletul se dezvolta in paralel cu opera si opereta, dar concentreaza toata esenta in dans si in muzica. Pe baza unui scenariu (libret) compozitorul scrie muzica lucrarii, iar coregraful o transpune in dans. Scenele sunt interpretate de dansatori. Apare aceeasi compartimentare in scene, tablouri, acte. Sincretismul artelor prezent in opera si opereta, este si mai pregnant in balet, tocmai ca lipseste textul literar, concentrandu-se in miscarea scenica si in muzica. Cele mai cunoscute balete sunt semnate de compozitorul rus: Piotr Ilici Ceaikovsk : “Lacul lebedelor”, “Frumoasa din padurea adormita”, “Spargatorul de nuci”.

Muzica vocal-simfonica

Oratoriul si Cantata

Sunt amandoua apropiate de felul operei, dar le lipsesc elementele dramatice si elementele de arta plastica. Intalnim aceleasi numere muzicale si numere orchestrale. Oratoriul are in general un continut religios, iar Cantata are un continut liric si laic. Ambele se prezinta in concerte si sunt alcatuite din mai multe parti avand ca interpreti solisti, cor si orchestra simfonica. Ambele apar in aceeasi perioada cu opera, in jurul anului 1600.

Oratoriul (in lb. Franceza si Italiana oratorio= elocventa)

Se imparte in numere de sine statatoare in care predomina corul. In perioada initiala a dezvoltarii sale, oratoriul mai constituia si o reprezentatie teatrala. De la mijlocul secolului XVII in oratoriu s-a fixat elementul narativ biblic (texte, povestiri din Vechiul Testament, si din Evangheliile Noului Testament). Ele se executa in cadrul unui concert. Multe momente importante, coruri, parti solistice, se canta si in Bisericile neoprotestante in cadrul serviciilor religioase.

Cei mai reprezentativi autori raman J.S.Bach, G.F.Handel. Din oratoriile lui Handel trebuie amintite: “Saul”, “Iuda Macabeul”, “Israel in Egipt”, “Messias” cu celebrul final Aliluia.

J.Haydn a compus doua lucrari celebre: “Creatiunea” si “Anotimpurile”. Felix Mendelssohn – Bartholdy a compus “Paul” si “Elias” confirmand originea oratoriului in drama liturgica. Paul Constantinescu a scris doua oratorii bizantine de “Craciun Nasterea Domnului”, si de “Pasti Patimile si Invierea Domnului”.

Cantata (de la cantata din lb. Italiana si cuvntul cantare = a cânta)

Initial, la inceputul secolului XVII in Italia si spre deosebire de sonata, orice compozitie vocala cu acompaniament instrumental; mai tarziu , compozitia pentru cantareti solisti, orchestra si cor. Se aseamana cu oratoriul in ce priveste mijloacele de expresie. Cantatele mari se deosebesc de Oratorii printr-o predominanta mai mare a elementului liric, printr-un subiect mai putin unitar si mai putin dezvoltat. Autori romani ca: Gheorghe Dumitrescu, Aurel Stroe, Stefan Niculescu, Cornel Taranu, Sabin Pautza, si altii.

Cantata a capatat tente laice cum ar fi “Cantata cafelei” si “Cantata taraneasca” scrise de J.S.Bach alaturi de cele aproximativ 300 de cantate scrise de acesta. Deasemeni G.F.Handel a scris aproximativ 100 de cantate iar Carl Orff a scris cantata scenica “Carmina Burana”. Bela Bartok folclorist maghiar nascut in Romania a scris “Cantata Profana” bazata pe colinde romanesti din transilvania.

Muzica instrumentala si de camera

“Rolul muzicii instrumentale consta in a exprima in sunete ceea ce nu se poate exprima in cuvinte” Richard Wagner.

Primul instrument al omului a fost vocea prin intermediul careia si-a exprimat in mod direct trasaturile sale sufletesti de bucurie si de tristete, si a insotit momentele de rugaciune.

“Vorbiti intre voi cu psalmi, cu cantari de lauda, si cu cantari duhovnicesti, cantati si aduceti din toata inima lauda Domnului” Efeseni 5:19.

Aparitia si apoi perfectionarea instrumentelor muzicale a determinat si diversificarea muzicii. Instrumentele la un loc formeaza o orchestra.

Printre melodiile instrumentale de joc numite dansuri clasice, se numara si rondoul (lb. franceza – rondeau, de la ronde-hora, cantec de hora) un dans de origine franceza. Sectiunea de baza care se repeta se numeste refren, iar sectiunile secundare se numesc cuplete. Tipul cel mai raspandit este alcatuit din cinci sectiuni, intreaga lucrare fiind interpretata de unul sau mai multe instrumente sau de orchestra.

Schema formei de rondo este: Refren Cuplet I Refren Cuplet II Refren Cuplet III Refren A B A C A D A

Menuet (termen francez pas menus = pasi mici) dans francez de origine populara in masura de ¾ introdus in secolul XVII la curtea regelui Frantei. Inclus in muzica instrumentala, menuetul a capatat un tempo mult mai repede, si un caracter mai energic. J.S.Bach – unul din marii compozitori de menuet, si Luigi Bocherini (sec. XVIII).

Un alt dans de mare circulatie in perioada preclasica este Sarabanda (lb. Spaniola – zarabanda) vechi dans spaniol cu caracter solemn, cu miscare rara in masura de ¾. G.F.Handel – autor de sarabanda in opera “Rivaldo”.

Suita este o forma muzicala ce reuneste mai multe dansuri diferite ale celor mai importante natiuni europene cum ar fi:

- Allemanda (dans german).
- Couranda (dans francez).
- Giga (dans din Irlanda).
- Gavota
- Rigando-ul
- Boure-ul

Provine de la termenul francez suite = succesiune, urmare. Este alcatuita din mai multe piese de sine statatoare, diferite din punct de vedere al continutului si al constructiei si care urmeaza una dupa alta dupa principiul contrastului. De exemplu: allemanda – couranta – savabanda si giga. (moderat – repede – rar – foarte repede).

Fuga provine din lb. Latina si Italiana fuga = fuga, evadare. Lucrare complexa, imitativa, pe mai multe voci, considerata regina polifoniei, constand din expunerea imitativa la un interval de cvinta si din dezvoltarea polifonica a unei teme.

Schema unei fugi:
Expozitie Dezvoltare Reexpozitie
Subiect
Raspuns Subiect
Subiect
Raspuns Raspuns

Tema sau Subeict Contra subiect etc.

Raspuns

Subiectul va trece la alte voci, insotit de raspuns si de contrasubiect. Aceasta se numeste Expozitie. Ea echivaleaza cu prezentarea personajelor in literatura.

In Dezvoltare (divertisment) sunt prelucrate subiectele si raspunsurile intre ele aparand si elementele melodice numite “divertisment”. Incheierea sau Reexpozitia readuce elementele muzicale de baza ale fugii.

Un alt gen al muzicii instrumentale este sonata (lb. franceza – Sonate; lb. germana – sonate; lb. italiana – Sonata; lb. latina – Sonare = a canta la un instrument), scrisa pentru pian sau pentru alt instrument cu acompaniament de pian.

1. Secolul XVI – XVIII lucrare instrumentala, mai ales pentru patru instrumente, doua cantand in registru acut, unul in registru grav si unul cu claviatura (ex. : doua violine, violoncel, orga sau clavecin). Ca structura consta dintr-un ciclu de piese de genul suitelor dar mai variat si adesea incluzand si o fuga.

2. Secolul XVIII – compozitie pentru unul sau doua instrumente scrisa in forma

de sonata (adica alcatuita din 3 sau 4 parti in care prima este in forma de sonata). Este un gen instrumental interpretat din trei sau mai multe instrumente(trio, cvartet, cvintet, sextet, octet, dixtuor). Forma de sonata se bazeaza pe doua teme muzicale diferite, chiar contrastante, ce parcurg aceleasi teme ca la fuga, insa tratate polifonic. Apogeul sonatei ca gen il atinge L.v.Beethoven, autor a numeroase sonate pentru pian. Printre compozitorii de sonate amintim: F.Schubert, F.Chopin, F.Liszt, J. Brahms, G.Enescu.

Alte genuri instrumentale

1. Prelucrarea unor dansuri noi din practica populara cu continut programatic. Dansurile populare pentru pian, vioara, etc. Exemple: “Dans taranesc” de C.Dimitrescu.

2. Lucrari instrumentale cu tente pragmatice. Exemplu:“Tablouri dintr-o expozitie” M.Musorgski, “Balada pentru vioara si pian” de C.Porumbescu, “Impresii din copilarie” de G.Enescu.

Alaturi de genurile de muzica instrumentala consacrata (dansuri instrumentale, fuga, sonata) au aparut si lucrari imitative apartinand muzicii usoare, sau dansurile de societate cum ar fi valsurile (J.Strauss, Iosif Ivanovici care a scris Valsurile Dunarii).

Alt dans este tangoul, sirtaki (dans grecesc). Muzica de estrada se situeaza in aceeasi zona, iar in ultimul timp a aparut muzica creata cu ajutorul sintetizatorului. Apare distinctia dintre muzica de divertisment si cea academica, prima limitandu-se la procurarea unor momente de destindere, de voie buna, de petrecere, in timp ce muzica academica invita la meditatie si la trairi mult mai profunde. Ea este apta sa innobileze spiritul uman, apropiindu-se din punctul de vedere al continutului, de marile idei filozofice, de marea literatura si de problemele majore ale existentei umane. Muzica culta poate fi muzica programatica (are continutul sugerat de titlu) sau neprogramatica. Muzica culta poate fi interpretata doar de artisti cu o pregatire speciala. In ultima vreme s-a observat o apropiere a muzicii de factura culta, de muzica de divertisment. Exemplu: “Rapsodia albastra” de George Gershwin, “Bolero” de M.Ravel.

Muzica de Camera

Ca gen este asemanatoare cu sonata si cu simfonia. Muzica de camera reuneste lucrari destinate unor formatiuni instrumentale reduse, ale caror prezentare se face in sali mici, speciale. Formatii camerale sunt: Trio, Cvartet, Cvintet, Sextet, Octet, Dixtuor, orchestra de coarde si orchestra de camera.

Compozitori: J.Haydn, W.A.Mozart, L.v.Beethoven, Fr.Schubert, Robert Schumann, J.Brahms, G.Enescu, C.Dimitrescu, Mihail Jora, Paul Constantinescu.

Muzica Simfonica (lb. Franceza – symphonie = gr. Symphonia = sunare)

Sonoritatile orchestrei sunt ample si instrumentele se angajeaza in adevarate dialoguri si dezvoltari ale temelor de baza. In sensul de astazi, lucrarea pentru orchestra in forma ciclului de sonata. Simfonia dispune de posibilitati imense pentru redarea unui continut ideologic – emotional dintre cele mai importante si variate.

Este interpretata de orchestra simfonica. La grecii antici prin simfonie se intelegea cantarea in grup. Compozitorul urmareste ca liniile melodice interpretate de diferite instrumente sa fie consonante si sa contribuie la realizarea expresivitatii. In secolul XVII prin simfonie se intelegea un fragment orchestral.

Parintele simfoniei este considerat J.Haydn. Muzica simfonica cuprinde si alte genuri si specii cum ar fi: rapsodiile, suitele orchestrale, fanteziile, talourile, poemul simfonic, dansurile simfonice pentru orchestra.

Simfonia este cel mai complex gen simfonic, atat din punctul de vedere al compunerii si al continutului ideii, cat si al interpretarii. In privinta continutului se aseamana cu romanul. Un rol deosebit revine orchestratiei, o simfonie necesitand din partea compozitorului o activitate intensa si de lunga durata, pentru a realiza un colorit timbral adecvat temelor folosite si pentru a dezvolta aceste teme sub forma unor adevarate dialoguri dintre anumite grupuri instrumentale. J.Haydn este cel care a definitivat forma simfoniei. A compus mai multe simfonii cu diverse titluri: Ursul, Gaina, Militara, Despartirea, etc. Asemenea lucrari sunt considerate programatice. W.A.Mozart autor a 41 de simfonii, L.v.Beethoven a scris 9 simfonii, fiind surd. Diferenta dintre o simfonie si o sonata sau o lucrare camerala este ca prima este interpretata de orchestra simfonica alcatuita din aproximativ 60 de membri, iar cealelalte sunt interpretate de un singur instrumentist acompaniat de un pianist, sau in cazul muzicii de camera fiind interpretata de un trio, de un cvartet sau de o alta forma asemanatoare.

Orcestra simfonica este organizata pe grupuri de instrumente si este condusa de un dirijor.

“De aproape cincizeci de ani de cand ascult muzica sa (a lui Joseph Haydn) ma simt cuprins de fiecare data de o senzatie de plenitudine. Sub influienta acestei muzici, incerc, fara sa vreau, nevoia de a face ceea ce mi se pare a fi bine si placut lui Dumnezeu….” W. Goethe.

Compozitori de simfonism: L.v.Beethoven, W.A.Mozart, J.Haydn, Hedor Berlioz, George Enescu, etc.

Concertul

1. Manifestare muzicala – poate fi de muzica populara, de muzica usoara sau de muzica simfonica.

2. Gen muzical – de sine statator interpretat de un solist instrumentist si de o orchestra simfonica.

Este o lucrare alcatuita din trei parti, la fel ca si sonata, concertul, simfonia si cvartetul.

Asadar, concertul va avea urmatoarele parti: Allegro-sonata, Andante-lied sau tema cu variatiuni si Allegro-rondo.

In preclasicism se numea concerto grosso.

Cu timpul, se detaseaza din orchestra un grup de instrumentisti, treptat numarul limitandu-se la cate un solist acompaniat de orchestra simfonica. Vivaldi a scris aproximativ 400 de concerte, deasemeni J.S.Bach a compus mai multe concerte.W.A.Mozart a scris aproape 50 de concerte, R. Schumann, P.I.Ceaikovski, Niccolo Paganini, P.Constantinescu.

Poemul Simfonic

Impreuna cu Simfonia, Poemul simfonic formeaza cele mai ample genuri ale muzicii simfonice. Ambele necesita acelasi ansamblu orchestral si sunt executate in concerte simfonice. Poemul nu mai are partile componente delimitate strict, fiind o forma libera. Din punct de vedere tematic este apropiat de simfonia programatica.

Ca gen muzical este de mari dimensiuni, bazat pe un program sugerat de titlu, avand forma libera. Se porneste in continut de la lucrari literare traduse in limbaj muzical. A aparut in secolul al XlX-lea, creatorul lui fiind Fr. Liszt. In conceptia sa, literatura si muzica sunt surori. Richard Strauss, Bedrich Smetana, G. Enescu (poemul simfonic “Vox Maris” – vocea marii si “Poema Romana”), Alexandru Zirra sunt creatori de poeme simfonice.

Dansurile Simfonice

Sunt cele mai mici ca intindere. Este vorba de melodii populare de dans care sunt prelucrate pentru orchestra simfonica.

Exemple: “Dansul ungar” de Johannes Brahms, “Romanii” Dinu Lipatti, P.Constantinescu.

Rapsodia

Termenul vine de la vechii greci desemnand un poem epic popular care se declara sau se canta de catre rapsozi.

Ca gen muzical este legat de Fr. Liszt considerat parintele rapsodiei muzicale (19 lucrari printre care “Rapsodia romana”) se bazeaza pe melodii populare prelucrate si alcatuind o creatie ampla de o mare expresivitate. Va deveni preferata scolilor nationale. G.Enescu este cel mai cunoscut compozitor roman de rapsodii.

Suita Simfonica

Este legata de dansurile clasice, tratata in limbaj simfonic.

G.F.Handel: “Muzica apelor”, “Focuri de artificii”.

G.Enescu: “Suita I pentru orchestra”,”Preludii la unison”.

V. Muzica in Biblie (gr. Hymnos)

a. Scurt istoric al muzicii in Vechiul Testament.

In Vechiul Testament muzica a jucat un rol important in cultura ebraica. Conform traditiei, Iubal, fiul lui Lameh, a fost “tatal tuturor celor ce canta cu alauta si ca cavalul” (Genesa 4:21) cel care a inventat muzica. Iubal avea un frate mai mare Iabal care a fost “tatal celor ce locuiesc in corturi si pazesc vitele (Genesa 4:20), prin aceasta sugerandu-se legatura dintre pastorit si arta muzicii. Cu timpul, muzica a fost consacrata slujbelor religioase din Templu, dar folosita si intr-un context laic. Laban l-a mustrat pe Iacov ca a plecat pe furis fara sa-I dea ocazia sa-I ureze drum bun “in mijlocul veseliei si al cantecelor, in sunet de timpane si alauta (Genesa 31:27). Deasemeni, muzica era legata de dans la ocazii de bucurie. Dansul in Vechiul Testament este mentionat ca sursa de amuzament (Exod 32:19; Eclesiastul 3:4), existand totusi in spatele acestei activitati o semnificatie religioasa. Grupuri de femei au dansat cu ocazia celebrariinationale, dupa traversarea Marii Rosii (Exod 15:20), dupa victorii militare (1Samuel 18:6) si la sarbatorile religioase (Judecatori 21:19-21). Despre barbati se mentioneaza mai rar ca ar fi dansat (2Samuel 6:14). In timpul Noului Testament era obiceiul grecesc de a angaja dansatori de profesie, cum a fost cazul dansului lui Salome la Sarbatoarea zilei de nastere a lui Irod (Marcu 6:21-22); a fost dans la sarbatoarea prilejuita de intoarcerea fiului risipitor (Luca 15:25); dansul era asa de obisnuit in viata fiecaruia incat a intrat si in jocurile copiilor (Matei 11:17; Luca 7:32; Iov 21:11). Existau cantece de triumf dupa victoriile repetate in batalie (Exod 15:1; Judecatori 5:1). Miriam impreuna cu celelalte femei au sarbatorit prabusirea lui Faraon si a calaretilor lui “cu timpane si jucand (Exod 15:20), iar Iosafat s-a intors victorios la Ierusalim “in sunete de alaute (numite psalterioane) si de arfe (numite harpe), de trambite (2Cronici 20:28). Muzica, cantul si dansul erau activitati obisnuite la ospete (Isaia 5:12; Amos 6:5), la festivaluri cum ar fi culesul viilor (Isaia 16:10), la nunti (1Macabeul 9:37,39). La curtea imparatilor erau cantareti si instrumentisti (2Samuel 19:35; Eclesiastul 2:8). Pastorul avea lira lui (1Samuel 16:18), tinerii savurau muzica lor (Plangerile lui Ieremia 5:14), chiar si prostituatele isi sporeau puterea de seductie printr-un cantec (Isaia 23:16). Muzica era prezenta si in vremea de jale dar si in vreme de bucurie, exemple fiind bocetul care formeaza continutul cartii “Plangerile lui Ieremia” si cantecul de jale cantat de David pentru Saul si Ionatan (2Samuel 1:18-27). Angajarea bocitorilor era un obicei frecvent, printre acestia fiind cantareti cu fluiere (Matei 9:23). Muzica a fost o parte integranta a vietii sociale a evreilor dar si a celei religioase. 1Cronici 15:16-24 contine o relatare detaliata cu privire la David care a infiintat un cor levitic si o orchestra.

Referirile indirecte si izolate cu privire la folosirea muzicii la slujbele religioase precum si putinele marturii referitoare la acest aspect sunt insuficiente pentru a ne forma o imagine clara cu privire la caracterul activitatii muzicale de la Templu. Cu privire la natura muzicii practicate de muzicienii evrei nu se stie nimic. Este incert daca au avut un sistem de note muzicale, pentru ca nu a supravietuit nimic in acest sens ca sa poata fi identificat. S-a incercat interpretarea accentelor din textele ebraice ca fiind o forma de scriere pe note, dar fara succes. Aceste semne erau mai degraba semne pentru recitare, nu note muzicale. Se poate descoperi din forma psalmilor ca ei au fost conceputi pentru a fi cantati antifonic (gr.anti = contra, impotriva si phone = sunet, voce, cuvant), adica cantatul alternativ (sub forma de dialog al unui solist si al unui cor, sau doua parti dintr-un cor parca dau raspuns una alteia), ori de catre doua coruri (Psalmii 13;20;38), ori de catre un cor si o Adunare (Psalmii 136;138:1-4). Dupa exilul babilonian, corurile erau formate astfel incat numarul vocilor de barbati era egal cu cel al vocilor de femei (Ezdra 2:65). Nu este clar insa daca toate corurile erau mixte sau daca unul era barbatesc iar altul femeiesc. Probabil ca nu cantau, ci psalmodiau, maniera de atunci fiind diferita de psalmodierile bisericesti de astazi prin actiunea de a canta in mod specific, taraganat, psalmii. Din Mesopotamia ne parvin marturii scrise (inceputul mileniului al doilea i.d.Hr.) cu privire la tehnica construirii si acordarii harpelor, precum si folosirea instrumentelor muzicale intr-o litanie religioasa

La Ugarit (de pe la 1400i.d.Hr.) s-au gasit mai multe tablete cu scrieri cuneiforme continand imnuri in limba huriana, insotite de un fel de note muzicale. Deasemeni s-a facut (1977) o incercare de reproducere: cantatul la harpa si imnurile intr-o forma muzicala printr-o inregistrare pe un disc. Cam atat despre forme si sisteme de notare in perioada de dinainte de Hristos.

b.Scurt istoric al muzicii in Noul Testament

Cuvantul hymnos a fost folosit de scriitorii clasici pentru a indica orice oda sau cantare scrisa pentru lauda zeilor sau eroilor, iar termenul a fost preluat de unii traducatori ai Septuagintei (traducerea greaca a Vechiului Testament) si folosit cu referire la lauda lui Dumnezeu. Exemple: Psalmul 40:3; 65:1; Isaia 42:10. In Noul Testament cuvantul apare la Efeseni 5:19 si Coloseni 3:16, iar in Matei 26:30 si Marcu 14:26 (care se refera la cantarea partii a doua a lui Haleluia, Psalmul 115:18 unde apare forma verbala – hymneo.

In Faptele 16:25 Pavel si Sila au cantat in inchisoare. La Evrei 2:12 apare un citat din Psalmul 22:22. In viata Bisericii apostolice, intonarea unor cantari spirituale era un fapt caracteristic, asa cum gasim in 1Corinteni 14:15,26; Iacov 5:1; In cantarile crestine din Luca si alte doxologii din Noul Testament. Pe baza obiceiului din sinagoga, ca parte integranta a inchinarii in biserica, erau folosite ca expresii spontane ale bucuriei crestine si ca un mijloc de instruire in credinta, cantarile crestine (Coloseni 3:16). Se observa doua stiluri de compunere distincte si o impartire in trei sectiuni: Psalmi, imnuri si cantari spirituale (odai). Primul stil a luat forma si stilul psalmilor din Vechiul Testament si a fost echivalentul crestin al scrierilor psalmodice asa cum gasim in Psalmii lui Solomon si Imnurile de multumire ale sectei de la Qumran din secolul 1 i.d.Hr.

a. Aici, la aceasta categorie, pot fi incluse si cantarile din Luca 1:46-55 (Cantarea Mariei – Magnificat = minunat), Luca 1:68-79 (Benedictus = binecuvantat) si Luca 2:29-32 (Nuuc Dimittis = acum slobozeste /in latina) este impartita in doua parti: prima parte fiind o rugaciune adresata lui Dumnezeu – din punct de vedere liturgic, aceasta portiune singura a ajuns sa fie numita “Nunc Dimittis” iar a doua parte fiind o proorocie adresata Mariei (v. 34-35). Tema si tonul rugaciunii este in contrast cu tonul si tema proorociei, rugaciunea fiind rostita cu bucurie, exprimand speranta mesianica a iudaismului, pe cel mai inaltator ton posibil: in Mesia, Neamurile vor cunoaste adevarul lui Dumnezeu si astfel slava Sa se va manifesta in Hristos, ca instrument folosit de Dumnezeu pentru a se revela si a-i rascumpara Isaia 49:6; Fapte 1:8; Romani 15:8).

In cea de-a doua sectiune pentru a contrabalansa impresia facuta de rugaciune, lauda face loc avertismentelor. Mesia va aduce desbinare si va fi respins de multi (Romani 9:33).

Benedictie

Luca 1:68-75 – intr-un paralelism specific poeziei ebraice, Dumnezeu este slavit, binecuvantat pentru izbavirea mesianica si se bucura rezultatele ei. Luca 1:75-79 – a doua sectiune descrie locul pe care il va ocupa Ioan in aceasta lucrare mareata a lui Dumnezeu. In Benedictus, lucrarea lui Mesia este in mod special o izbavire spirituala.

Magnificat

Luca 1:46-55 Poem liric dupa modelul psalmilor, avand o afinitate deosebita cu Cantarea Anei (1Samuel 2:1-10). Succesiunea naratiunii este modelata de tema lui Luca, si este o profetie a Mariei, continutul cantarii crescand in intensitate de-a lungul celor patru strofe:

1. Tresaltarea de bucurie a Mariei, recunoasterea si slava pentru binecuvantarea personala pe care a primit-o.
2. Caracterul si indurarea lui Dumnezeu pentru toti cei care I se inchina.
3. Suveranitatea si dragostea Lui pentru cei smeriti.
4. Indurarea Lui speciala fata de Israel.

Motivul cantarii Mariei este ca Dumnezeu a gasit-o vrednica sa-L nasca pe Izbavitorul. Ultima parte a cantarii este o descriere a izbavirii mesianice si este o parafrazare a unor pasaje din Vechiul Testament.

b. Al doilea grup consta in doxologii (ca in Luca 2:14; 1Timotei 1:17; 6:15,16; Apocalipsa 4:8; 11; 5:9,12,13; 7:12) multe fiind incluse in inchinarea comuna. Alte pasaje au fost considerate cantari datorita limbajului poetic de exemplu: 1Corinteni 13; Romani 8:31-39; Efeseni1:3-14; Filipeni 2:5-11, dar nu exista certitudinea ca aceste pasaje au fost puse pe muzica sau recitate liturgic. In Efeseni 5:14; 1Timotei 3:16; 2Timotei 2:11-13; Tit 3:4-7 au fost detectate fragmente de formule liturgice sau de credeu.

VI. Lauda,importanta si temei de slavire divina

Importanta Laudei

In Vechiul Testament au fost folosite in principal trei cuvinte ale caror scop a fost de a-I chema pe Istraeliti sa-L slaveasca pe Dumnezeu:

1. Cuvantul halal (tradus cu “laudati pe Domnul” de la care vine cuvantul “Aleluia”) dar care are la origine sensul de a face galagie.
2. Cuvantul yahak (yada)- (tradus uneori cu “a aduce multumiri”) si care a fost asociat la inceput cu actiuni fizice si gesturi care insotesc lauda.
3. Cuvantul zamar, care este asociat cu cantatul sau folosirea de instrumente muzicale.

In Noul Testament cuvantul favorit este eucharstein (Lit. “a multumi” sugerand ca persoana care da lauda are o relatie mai intima cu persoana laudata. Un alt termen mai formal este eulogein = “a binecuvanta”. Deasemeni in Vechiul Testament este folosit cuvantul barak – tradus tot cu “a binecuvanta”.

Indemnul Scripturii pentru poporul lui Dumnezeu este sa Laude pe Domnul.

Toata Biblia este presarata cu izbucniri de lauda, care se nasc spontan din starea de bucurie care caracterizeaza viata poporului lui Dumnezeu. Dumnezeu gaseste placere si desfatare in lucrarea de creatie a Sa (Genesa 1; Psalmul 104:31; Proverbe 8:30-31) si laudarea Domnului constituie una din slujbele ingerilor (Psalmul 103:20; 148:2; Iov 38:4-7; Apocalipsa 4:6-11). Deasemeni poporul lui Dumnezeu are privilegiul, atat al copiilor (Matei 21:16; Psalmul 8:2) cat si al adultilor (Psalmul 30:4; 135:1-2, 19-21) de a-L lauda pe Dumnezeu, mai mult sunt invitate toate popoarele sa-L laude (Psalmul 67:3-5; 117:1;148:11-13;Isaia 42:10-12;Romani 15:11).Orice faptura umana este chemata sa-I cante lauda lui Dumnezeu (Psalmul 150:6), chiar si natura este chemata sa se alature in laudarea Domnului, cum ar fi soarele, luna, stelele (Psalmul 148:3,4; comparat cu Psalmul 19:1-2), focul, grindina, zapada si vantul (Psalmul 148:8); muntii, dealurile si marile (Psalmul 98:7,8; 148:9; Isaia 44:23); toti copacii (pomii) (Psalmul 148:9; Isaia 55:12); si tot felul de creaturi vii (Psalmul 69:34; 148:10). Omul a fost chemat pentru a se bucura de lucrarile lui Dumnezeu (Psalmul 90:14-16), si sa accepte plin de recunostinta darurile lui Dumnezeu (Eclesiastul 8:15). Prima cantare din Biblie, a fost facuta de poporul Israel dupa ce a trecut Marea Rosie (Exod 15), si a fost o cantare de lauda si multumire adusa lui Dumnezeu pentru bunatatea Sa aratata in daruirea tarii fagaduite (Deuteronom 8:10). In Judecatori 5:9 poporul este chemat de cantarea Deborei, sa-L binecuvinteze pe Dumnezeu. David a trait toata viata cu dorinta de a-L lauda pe Dumnezeu (2Samuel 22:4,47,50; 18:3,22,23; 52:9; 108:1-3; 145; 1Cronici 16:4,9,25,35-36; 29:20; Psalmul 9:1-2). Alti psalmisti au chemat deasemeni poporul sa-L laude pe Domnul (Psalmul 33:1-2; 47:6-7;75:9;96:1-4; 100; 150; Ieremia 20:13 comparat cu Isaia 12:1;25:1; Ieremia 2:26; Ioel 2:26;Habacuc 3:3).

Vestirea Imparatiei lui Dumnezeu este marcata de restaurarea bucuriei si laudei la poporul Lui Dumnezeu (Isaia 9:2; Psalmul 96:11-13; Apocalipsa 5:9-14; Luca 2:13-14), anticipata in ritualul si inchinarea de la Templu unde prezenta rascumparatoare a lui Dumnezeu naste lauda si bucurie (Deuteronom 27:7; Numeri 10:10; Levitic 23:40). Deasemeni, lauda ii este adusa lui Dumnezeu pentru lucrarea Sa de rascumparare a omenirii (Psalmul 24; 136), aceasta lauda fiind un ecou al laudei din ceruri (Apocalipsa 4:11; 5:9,10). Lauda este o trasatura caracteristica a poporului lui Dumnezeu (1Petru 2:9; Efeseni 1:3-14; Filipeni 1:11). Paganii se caracterizeaza prin faptul ca refuza sa-L laude pe Domnul (Romani 1:21; Apocalipsa 16:9). Prin lauda se creeaza o stransa partasie cu Dumnezeu, bucuria completandu-se cu lauda in a-L glorifica pe Dumnezeu si a ne bucura in El. Totusi aducerea de lauda lui Dumnezeu este o porunca, o indatorire a oamenilor, ea nu trebuie sa depinda de starea sufleteasca, de sentimente, de imprejurari (Iov 1:21). La evrei “a te bucura inaintea Domnului” facea parte din randul inchinarii (Deuteronom 12:7; 16:11,12). Lauda facuta de Adunarea credinciosilor este exprimata cel mai bine (Psalmul 22:25; 34:3; 35:18) pentru ca ea aduce pe langa onoare si placere lui Dumnezeu (Psalmul 50:23), si o marturie despre poporul lui Dumnezeu (Psalmul 51:12-15). Chemarea de a lauda pe Dumnezeu este reflectata si in Noul Testament cand Isus Hristos insusi L-a laudat pe Dumnezeu (Matei 11:25; Luca 10:21); Pavel se asteapta ca Neamurile sa-L laude pe Dumnezeu (Romani 15:9-11; Efeseni 1:3,6,12) si Iacov cheama pentru lauda catre Dumnezeu (Iacov 3:9; 5:13). Apocalipsa ne infatiseaza un tablou in care in ceruri, sfintii si ingerii il lauda fara incetare pe Dumnezeu aflat pe scaunul Sau de domnie (Apocalipsa 4:9-11; 5:8-14; 7:9-12; 11:16-18).

Feluri de Lauda

De-a lungul timpului lauda a imbracat o diversitate de moduri de exprimare, si a fost facuta in diferite locuri si in moduri diferite. In primul rand lauda a constituit nota dominanta in inchinarea in comun a poporului lui Dumnezeu (Ps. 100:4). Indiferent de locurile randuite inchinarii, cum ar fi Templul, Biserica (Adunarea), sau in alte locuri, cantarile, imnurile si cantecele reprezinta un mod de a exprima lauda fata de Dumnezeu (Ps. 96:1-4;137:1; Efeseni 5:19-20; Coloseni 3:16,17). Lauda poate fi cantata atat cu mintea cat si cu inima (Duhul) 1Corinteni 14:14-16. Aranjamentele complexe de la Templu erau facute pentru a aduce lauda lui Dumnezeu. Psalmii erau folositi in liturghii si in procesiuni sacre “cu strigate de bucurie” (Ps. 42:4). Cantarile erau antifonale cu participarea a doua coruri sau cu solist si cor. Deasemeni dansul a fost o forma de exprimare in a aduce lauda lui Dumnezeu (Exod 15:20; 2Samuel 6:14) si a fost folosit si la Templu (Ps. 149:3;150:4). Lauda muzicala cu acompaniament instrumental este exprimata prin felurite instrumente, cum ar fi trambitele, goarnele (1Cronici 15:28) fluierele si flautele (1Samuel 10:5; Ps. 150:4) instrumentele cu coarde ca arfa si chimvalele (Exod 15:20; Ps. 150:5). Psalmul 150 da o lista de instrumente muzicale folosite pentru a-L lauda pe Dumnezeu, structurate pe familii asemanatoare cu familiile orchestrei simfonice din zilele noastre. Lucrarea de misiune este de asemeni o metoda a laudei lui Dumnezeu, istorisind altora despre faptele minunate ale lui Dumnezeu. David a fost un exemplu in acest sens, el istorisind altora despre faptele minunate ale lui Dumnezeu prin psalmii scrisi de el (Psalmul 51:12,13,15). Alti scriitori ai Bibliei indeamna pe credinciosi sa faca cunoscuta slava si lauda lui Dumnezeu in Adunari, Biserici (Psalmul 22:22-25; 111:1; Evrei 2:12), in mijlocul neamurilor (Psalmul 18:49; 96:3-4; Isaia 42:10-12). Petru este un alt exemplu care vesteste “puterile minunate aleCelui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata” (1Petru 2:9). Bucuria era starea sufleteasca dominanta in viata crestina, crestinii fiind martori la puterea de vindecare si curatire a lui Isus, ei izbucnind spontan in laude catre Domnul (Luca 18:43; Marcu 2:12), asa incat in Biserica apostolica intalnim frecvent asemenea izbucniri spontane, cand oamenii au vazut si inteles puterea si bunatatea lui Dumnezeu in Hristos (Fapte 2:46; 3:8; 11:18;16:25; Efeseni 1:1-14).

Fara indoiala ca in Biserica primara au fost folositi psalmii pentru a exprima lauda si bucuria (Coloseni 3:16; Matei 26:30). Au existat deasemeni cantari crestine noi (Apocalipsa 5:8-14) mentionate si in Coloseni 3:16; 1Corinteni 14:26. Avem exemple de inspiratie pentru forme noi de lauda in Magnificat (Cantarea de lauda a Mariei), Benedictus si Nuuc Dimittis (Luca 1:46-55; 68-79; 2:29-32). Si in alte locuri din Noul Testament gasim exemple de lauda formala in biserica primara. Pasajul din Filipeni 2:6-11 se pare ca a fost compus si folosit ca o cantare de lauda pentru Hristos, datorita formei literare si a continutului sau. Se pare ca si pasajele din Efeseni 5:14, 1Timotei 3:16 au fost citate din cantari ale Bisericii primare. Pasajele din Apocalipsa 1:4-7; 5:9-14; 15:3-4 se pare ca au fost folosite in inchinarea publica pentru a exprima lauda Adunarii credinciosilor. O alta cale de lauda este viata crestina traita pentru slava lui Dumnezeu. Oamenii vazand faptele bune ale credinciosilor vor da slava si lauda lui Dumnezeu (Matei 5:16; comparat cu Ioan 15:8).

Temeiuri de lauda

Pavel arata ca o viata plina de roada neprihanirii il lauda pe Dumnezeu (Filipeni 1:11). Trebuie remarcata legatura stransa dintre lauda si jertfa in Vechiul Testament, unde ritualurile de jertfa isi aveau locul atat jertfele de multumire cat si cele de ispasire (Leviticul 7:11-21). Recunostinta trebuie sa fie principalul motiv pentru aducerea primelor roade la altar (Deut.26: 1-11). In jertfa sincera de lauda trebuie sa existe o jertfa placuta lui Dumnezeu (Evrei 13:15; Osea 14; Psalmul 119:108). In jertfa de Sine adusa de Isus ca preot isi are loc aspectul de multumire (Marcu 14:22-23,26; Ioan 17:1-2; Matei 11:25-26). Viata crestinului trebuie sa fie o jertfa de sine motivata de recunostinta (Romani 12:1), ca implinire a preotiei sale regale (Apocalipsa 1:5-6; 1Petru 2:9) iar faptul ca o asemenea jertfa de sine poate fi adusa in mijlocul suferintei, leaga impreuna suferinta si lauda in viata crestina (Filipeni 2:17). Multumirea sfinteste atat suferinta cat si toate aspectele vietii crestinului (1Timotei 4:4-5; 1Cor.10:30-31; 1Tes. 5:16-18). Oricum ar fi subiectul rugaciunii, ea trebuie sa includa lauda (Filipeni 4:6). Un motiv de lauda este cauzat de splendoarea, slava si majestatea lui Dumnezeu (Psalmul 96:4-6;145:3;148:13). Experienta faptelor puternice ale lui Dumnezeu sunt un alt motiv de lauda (Psalmul 96:1-3; 106:1-2; 148:14; 150:2; Luca 1:68-75; 2:14,20). Indurarea, harul si dragostea lui Dumnezeu sunt un alt motiv de lauda (Psalmul 57:9-10; 89:1-2; 117; 145:8-10; Efeseni 1:6). Deasemeni Il laudam pe Dumnezeu pentru eliberarea sufletului si a fiintei noastre de sub puterea pacatului, sau vindecati de bolile noastre(Psalmul 9:1-5; 40:1-3; 59:16;124; Ioan 20:13; Luca 13:13; Fapte 3:7-9). In sfarsit, purtarea de grija si sustinerea zilnica, atat din punct de vedere material cat si spiritual din partea lui Dumnezeu sunt tot atatea motive de a-L lauda si binecuvanta pe Dumnezeu (Psalmul 68:19; 103;147; Isaia 63:7).


,,Muzica este Fiica Cerului logodita cu Diavolul" TCatalinX